Sărbătorile pascale aduc, în fiecare an, dorința de liniște, reconectare și momente de calitate alături de cei dragi. În acest context, proiectele IULIUS din Iași întâmpină vizitatorii cu un program special, adaptat perioadei, dar și cu opțiuni variate de petrecere a timpului liber, chiar și în zilele de sărbătoare.
La Palas Iași, atmosfera de primăvară este completată de activități dedicate întregii familii. Chiar dacă în prima zi de Paște magazinele vor fi închise, cei care aleg să iasă la plimbare se vor putea bucura de atracțiile din parc.
Sâmbătă, 11 aprilie, magazinele vor fi deschise până la ora 19.00. Duminică, în prima zi de Paște, magazinele vor fi închise, iar de luni, 13 aprilie, programul revine la normal, 10.00 – 22.00. Și Auchan are program special în această perioadă: sâmbătă poți să îți faci ultimele cumpărături în intervalul orar 07.00 – 19.00. Duminică este închis, iar luni, 13 aprilie, programul este de la 10.00 la 22.00. Marți programul revine la normal, 07.00 – 23.00.
Trambulina și caruselul din Palas vor fi deschise sâmbătă, între 10.00 și 18.00, duminică între 14.00 și 22.00, iar luni vor funcționa conform programului normal, 10.00 – 22.00. Și cafenelele și restaurantele vor avea un program personalizat, care poate fi consultat pe pagina de Facebook a Palas.
La Iulius Mall Iași, sâmbătă, 11 aprilie, magazinele sunt deschise între 10.00 și 19.00, iar duminică, 12 aprilie, vor fi închise. Luni, 13 aprilie, programul revine la normal, între 10.00 și 22.00. Carrefour Market va funcționa sâmbătă între 07.00 și 19.00, duminică va fi închis, iar luni va avea program între 09.00 și 22.00. Cinema City este deschis în toate aceste zile: sâmbătă, între 10.30 și 16.00, duminică între 14.00 și 23.00 și luni între 10.30 și 23.00. Alte locații, precum Stay Fit și restaurantele, vor avea program adaptat, care poate fi consultat pe paginile pe site-ul Iulius Mall Iași.
Cele două proiecte Family Market din Miroslava și Bucium au, de asemenea, un program special în această perioadă. Vineri, 10 aprilie, magazinele funcționează între 09.00 și 21.00, iar sâmbătă între 09.00 și 18.00. Duminică, magazinele vor fi închise, însă luni programul va fi între 10.00 și 21.00. Auchan este deschis vineri, în ambele locații, în intervalul 07.00 – 22.00. Sâmbătă, supermarketurile se deschid la ora 07.00, însă la Family Market Bucium se închid la ora 18.00, iar la Miroslava la ora 19.00. Duminică, locațiile vor fi închise, iar luni vor funcționa între 10.00 și 22.00. McDrive-ul de la Family Market Bucium va fi deschis non-stop.
