Comuna Plugari beneficiază de o nouă piață agroalimentară, care și-a deschis porțile în prezența reprezentanților administrației județene și locale. Proiectul, finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială (PJDES) al Consiliului Județean Iași, urmărește să ofere condiții moderne pentru desfășurarea activităților comerciale și să sprijine dezvoltarea producătorilor din zonă.
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, administratorul public al județului, Andrei Cazacu, parlamentari, primari și consilieri județeni.
Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 800.000 de lei, din care 500.000 de lei au fost alocați de Consiliul Județean Iași, iar diferența de 300.000 de lei a fost asigurată din bugetul local al comunei.
Noua piață este amplasată în apropierea Sălii de Sport și reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii ani pentru infrastructura comercială locală. Spațiul a fost amenajat complet, fiind dotat cu alei pietonale, zone de relaxare cu bănci, pergole ornamentale și un sistem modern de iluminat public.
Zona destinată comercianților este formată din căsuțe din lemn, fiecare beneficiind de racord individual la rețeaua de apă și la energia electrică. În plus, au fost amenajate o toaletă publică și o platformă pentru parcare, facilități care contribuie la creșterea confortului atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători.
Potrivit autorităților locale, spațiile comerciale sunt destinate exclusiv producătorilor din comună și din localitățile învecinate. Astfel, locuitorii vor avea acces direct la produse provenite din gospodăriile locale, de la miere și lactate până la legume, carne și alte produse tradiționale.
Un element de noutate îl reprezintă programul de funcționare al pieței. Dacă până acum activitatea comercială se desfășura preponderent în zilele de târg, noul spațiu va fi deschis zilnic, oferind oportunități suplimentare de vânzare pentru producători și acces constant la produse proaspete pentru consumatori.
Reprezentanții administrației județene au subliniat că investiția de la Plugari face parte dintr-un program mai amplu de dezvoltare a comunităților locale, prin care sunt finanțate proiecte de infrastructură cu impact direct asupra vieții locuitorilor.
