wta 250 mayar sherif castigatoare turneu unicredit iasi open tenis 2026

Mayar Sherif cucerește trofeul UniCredit Iași Open 2026, după o finală întreruptă. Iașul încheie încă o ediție de succes a turneului WTA 250

de Editor 1

Ediția din acest an a turneului WTA 250 UniCredit Iași Open și-a desemnat campioana. Egipteanca Mayar Sherif a câștigat trofeul după ce adversara sa din finală, spaniola Paula Badosa, a fost nevoită să abandoneze din cauza problemelor medicale, în setul al doilea al meciului.

Finala, programată inițial duminică după-amiază, a fost amânată pentru luni dimineață din cauza condițiilor meteorologice extreme. Codul roșu de ploi torențiale și vijelii emis pentru județul Iași a făcut imposibilă desfășurarea partidei la ora stabilită.

În momentul reluării competiției, Mayar Sherif a controlat jocul încă din primul set, pe care și l-a adjudecat cu 6-4. Sportiva din Egipt și-a continuat evoluția solidă și în actul secund, desprinzându-se la 4-0. Aflată în dificultate din punct de vedere fizic, Paula Badosa a decis să pună capăt confruntării, oferindu-i astfel adversarei victoria și trofeul.

Pentru Sherif, succesul de la Iași reprezintă al doilea titlu WTA din carieră, după cel obținut la Parma, în 2022. Victoria îi aduce 250 de puncte în clasamentul mondial și un premiu financiar de 32.520 de euro, performanță care o propulsează până pe locul 72 WTA.

De cealaltă parte, Paula Badosa încheie competiția cu statutul de finalistă, fiind recompensată cu 163 de puncte WTA și un premiu de 19.240 de euro. În urma parcursului de la Iași, jucătoarea spaniolă urcă pe poziția a 90-a în ierarhia mondială.

Trofeul de dublu a revenit favoritei numărul trei

Competiția de dublu a fost câștigată de perechea formată din Anastasia Detiuc și Irina Khromacheva, cap de serie numărul trei. Cele două au revenit spectaculos în finală și s-au impus cu 4-6, 6-2, 10-5 în fața cuplului Alina Charaeva / Zhibek Kulambayeva.

Campioanele au fost răsplătite cu 250 de puncte WTA și un premiu în valoare de 11.830 de euro, în timp ce finalistele au primit câte 163 de puncte și un cec de 6.650 de euro.

Un nou succes pentru tenisul ieșean

Cea de-a cincea ediție a UniCredit Iași Open a adus la Iași jucătoare valoroase din circuitul mondial și a atras din nou atenția iubitorilor acestui sport.

Organizatorii, alături de parteneri și sponsori, au reușit să ofere o competiție apreciată atât de sportive, cât și de public. După o săptămână plină de meciuri spectaculoase, UniCredit Iași Open își încheie ediția din 2026 cu promisiunea unei noi întâlniri, anul viitor, pe zgura de la Baza Ciric.

Photo credits: Cristina Huțu

Sursă foto: facebook.com/Primaria Municipiului Iasi

Te-ar putea interesa și