Laboratorul de microbiologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași urmează să fie modernizat prin achiziția unor echipamente medicale și tehnice noi, după ce Consiliul Județean Iași a lansat procedura de atribuire a contractului în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Investiția face parte din proiectul de dotare a laboratorului, finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027.
Valoarea totală estimată a contractului este de 56.100 de lei, fără TVA, iar achiziția este împărțită în trei loturi. Furnizarea, instalarea echipamentelor și instruirea personalului vor începe după intrarea în vigoare a contractului, iar livrarea echipamentelor trebuie realizată în cel mult 30 de zile calendaristice de la emiterea notei de comandă de către autoritatea contractantă.
Trei loturi de echipamente pentru modernizarea laboratorului
Primul lot, cu o valoare estimată de 27.000 de lei fără TVA, vizează achiziția unui microscop de laborator și a opt pipete semiautomate monocanal. Atribuirea contractului se va face pe baza celui mai bun raport calitate-preț, fiind evaluate atât oferta financiară, cât și perioada de garanție extinsă și instruirea privind utilizarea eficientă a echipamentelor.
Cel de-al doilea lot, estimat la 12.300 de lei fără TVA, include o hotă microbiologică cu flux laminar vertical și două lămpi UV mobile bactericide, necesare desfășurării activității în condiții de siguranță în laborator. Și în acest caz, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț.
Al treilea lot are o valoare estimată de 16.800 de lei fără TVA și prevede achiziția a două instalații de aer condiționat și a patru prelungitoare cu protecție, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.
Investiția este finanțată din fonduri europene
Potrivit documentației de atribuire, proiectul este finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027, în cadrul obiectivului dedicat îmbunătățirii infrastructurii și serviciilor medicale. Procedura de achiziție este însă lansată sub incidența unei clauze suspensive, ceea ce înseamnă că semnarea contractului va avea loc doar dacă autoritatea contractantă apreciază că livrarea, recepția și plata echipamentelor se pot încadra în termenul de implementare al proiectului, stabilit până la 25 noiembrie 2026. În cazul în care finanțarea nu va putea fi prelungită și există riscul ca investiția să nu fie finalizată în termen, procedura poate fi anulată în condițiile prevăzute de legislația privind achizițiile publice.