Lucrările de restaurare a statuii lui Ștefan cel Mare se scumpesc cu peste 1,3 milioane de lei. Au fost descoperite degradări suplimentare

de Editor 1

Costurile restaurării statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare din Iași vor crește semnificativ, după ce, în timpul lucrărilor, au fost identificate probleme structurale mai grave decât cele estimate inițial. Consiliul Local Iași urmează să aprobe, la finalul acestei săptămâni, noii indicatori tehnico-economici ai investiției.

Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiției va ajunge la aproximativ 3,6 milioane de lei, față de 2,3 milioane de lei, cât fusese aprobată în mai 2024. Astfel, costul proiectului crește cu aproximativ 1,3 milioane de lei, ceea ce reprezintă o majorare de circa 55%.

Necesitatea suplimentării fondurilor a apărut după începerea lucrărilor și demontarea unor elemente ale monumentului. Constructorul a constatat existența unor degradări suplimentare atât la nivelul soclului și al terenului de fundare, cât și în structura internă a statuii, situații care nu au putut fi evaluate în totalitate înainte de desfacerea componentelor.

Pentru realizarea intervențiilor, statuia va fi ridicată de pe soclu, iar betonul utilizat anterior la lucrările de consolidare va fi îndepărtat integral. Ulterior, soclul va fi reconsolidat, iar elementele metalice din interiorul monumentului – ancore, armături și șuruburi – vor fi tratate sau înlocuite, în funcție de gradul de degradare.

Lista lucrărilor suplimentare include și injectarea la baza monumentului a unui mortar fluid pe bază de var hidraulic pentru stabilizarea structurii, realizarea unui șanț perimetral în jurul soclului, tratarea terenului cu ciment, bentonită și silicat de sodiu, precum și executarea unui dop de argilă și a unei centuri din beton armat. După finalizarea acestor intervenții, vor continua lucrările prevăzute în proiectul tehnic inițial.

Creșterea valorii investiției se reflectă și în cheltuielile pentru lucrările de construcții și montaj, care vor fi majorate cu aproape jumătate de milion de lei.

Restaurarea este executată de compania Conest și reprezintă prima intervenție capitală asupra monumentului de la inaugurarea acestuia, în anul 1883. Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, realizată de sculptorul francez Emmanuel Frémiet, este clasată ca monument istoric.

Expertiza tehnică întocmită înainte de lansarea licitației evidenția deja existența unor probleme structurale și de conservare, precum fisuri la nivelul soclului, infiltrații de apă, degradarea materialelor, deplasări ale unor elemente din piatră, depuneri biologice și deteriorarea finisajelor. Descoperirile făcute în timpul execuției au indicat însă că starea monumentului este mai gravă decât cea estimată inițial, motiv pentru care autoritățile propun actualizarea valorii investiției.

Te-ar putea interesa și