Premieră la CSM: Nicușor Dan a participat pentru prima dată la o ședință a Consiliului

de Editor 1

Președintele României, Nicușor Dan, a participat joi, pentru prima dată, la o ședință a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Prezența șefului statului la sediul instituției nu fusese anunțată anterior și a avut loc în contextul discuțiilor privind eficiența anchetelor care vizează posibile infracțiuni comise de magistrați.

Nicușor Dan s-a deplasat joi la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, unde a participat la prima parte a ședinței de plen. Președintele a precizat de la început că nu va lua parte la deliberare și vot, pentru a evita orice posibilă influențare a deciziei membrilor Consiliului.

Intervenția sa s-a concentrat asupra necesității unei activități eficiente de investigare a faptelor penale în care sunt vizați magistrați. Nicușor Dan a subliniat că, în opinia sa, majoritatea magistraților români își exercită responsabil atribuțiile, însă anchetarea cazurilor în care există suspiciuni de infracțiuni este importantă pentru menținerea încrederii publice în sistemul judiciar.

„Eu cred că imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți și cu răspundere față de ceea ce trebuie să facă, responsabilitatea lor socială”, a declarat președintele.

El a arătat că identificarea și investigarea eventualelor fapte penale comise în mediul judiciar contribuie la consolidarea încrederii cetățenilor în justiție și în statul de drept.

Nicușor Dan: Este nevoie de procurori competenți și echilibrați

Președintele a făcut referire și la lipsa de personal specializat în cadrul structurilor de parchet care instrumentează cauze ce îi vizează pe magistrați.

„Știu că există o lipsă de procurori care sunt dedicați pentru această chestiune și la Parchetul General și la parchetele de pe lângă curțile de apel și cred că e nevoie să suplinim această lipsă”, a spus Nicușor Dan.

Șeful statului a insistat însă că suplimentarea numărului de procurori nu este suficientă în sine. În opinia sa, persoanele desemnate pentru astfel de anchete trebuie să aibă atât competență profesională, cât și echilibru în instrumentarea dosarelor.

„Tot timpul în sistemul judiciar este despre echilibru și nu despre cercetare de dragul cercetării”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan a legat această temă și de observațiile recente privind funcționarea justiției din România, menționând raportul Comisiei Europene privind statul de drept.

„Această chestiune a cercetării magistraților este (…) parte din recentul raport al Comisiei Europene pe statul de drept din România, deci este cu atât mai mult o chestiune importantă”, a mai declarat el.

Trei propuneri pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați

În cadrul ședinței, procurorul general a prezentat propunerile pentru ocuparea unor poziții în structurile care investighează infracțiunile săvârșite de magistrați.

Potrivit explicațiilor oferite în ședință, două dintre propuneri au fost formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și îi vizează pe procurorii Ghergie Vicențiu Răzvan și Niță Vucea. Cea de-a treia propunere a fost formulată de parchetul de pe lângă curtea de apel și o vizează pe procurorul Conortos Camelia.

Procurorul general a precizat că cei doi procurori propuși de Parchetul General au fost evaluați inclusiv din perspectiva experienței profesionale și a conduitei, fiind considerați potriviți pentru instrumentarea cauzelor privind infracțiuni comise de magistrați.

În cazul structurii de anchete speciale din cadrul Parchetului General, problema deficitului de personal este una semnificativă. Potrivit datelor prezentate în timpul ședinței, din cele 14 posturi prevăzute în schemă, doar trei erau ocupate la momentul respectiv.

Atragerea celor doi procurori ar urma să contribuie la completarea schemei, însă procurorul general a arătat că deficitul de personal rămâne important.

Zeci de dosare, unele vechi de mai mulți ani

Discuțiile din plen au vizat și volumul de dosare aflate în lucru. Potrivit informațiilor prezentate în ședință, procurorii care instrumentează astfel de cauze au în lucru aproximativ 40-50 de dosare privind infracțiuni atribuite unor magistrați.

O parte dintre acestea sunt vechi, fiind menționat faptul că aproximativ 20 de dosare ar avea o vechime de peste cinci ani.

Reprezentanții Ministerului Public au explicat că soluționarea eficientă a acestor cauze nu depinde exclusiv de numărul procurorilor desemnați. Pentru accelerarea anchetelor sunt necesare și alte resurse, inclusiv polițiști, mijloace tehnice și fonduri suficiente.

În acest context, reprezentanții secției de procurori din CSM au susținut ideea analizării unei soluții prin care astfel de investigații să fie concentrate în cadrul unor parchete specializate, care să dispună de resursele necesare.

Președintele cere o discuție mai amplă despre relația dintre parchete și poliție

Nicușor Dan a apreciat că problema trebuie analizată dintr-o perspectivă mai largă și că este necesară o discuție privind resursele parchetelor și relația acestora cu structurile de poliție.

Președintele a spus că, după instalarea noului Guvern, indiferent de formula politică a acestuia, ar putea exista oportunitatea unei analize asupra funcționării parchetelor și asupra modului în care acestea colaborează cu poliția.

El s-a declarat în favoarea unei eficientizări a acestei relații, astfel încât anchetele penale să poată fi desfășurate într-un timp rezonabil și cu resurse adecvate.

Vizita lui Nicușor Dan la CSM reprezintă o premieră în mandatul său și a avut loc în aceeași zi în care președintele s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Antonio Costa. Prezența sa la ședința plenului CSM nu fusese anunțată public înaintea deplasării.

Te-ar putea interesa și