Procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor de supralărgire a drumului județean DJ 248, pe sectorul cuprins între capăt CUG – intersecție centură Iași Sud, a atras 10 oferte, două depuse individual și opt din partea unor asocieri de firme. În total, în competiție sunt implicate aproape 100 de companii.
Contractul, estimat la 57,4 milioane de lei, vizează lărgirea la patru benzi a unui tronson de 3,3 kilometri, prin realizarea unor casete laterale pe ambele părți ale carosabilului existent. Proiectul include intervenții ample: exproprieri pentru 456 de proprietăți, relocări de utilități, demolări, refacerea pistelor de biciclete pe un sector de câteva sute de metri, montarea unui parapet de siguranță pe 715 metri și consolidarea și supralărgirea podului peste râul Ezăreni, cu o lungime de aproximativ 21 de metri. Cele 13 stații de transport public vor rămâne pe amplasamentele actuale.
Finanțarea este asigurată dintr-un credit contractat de Consiliul Județean Iași pentru două investiții majore în infrastructura rutieră din zona metropolitană, suma totală alocată fiind de 140 de milioane de lei.
Ofertele vor fi evaluate pe baza componentei financiare (40%), perioadei de garanție (15% pentru 72 de luni), termenului de execuție (10% pentru un termen de 6 luni pentru lucrări) și experienței personalului-cheie. Termenul maxim estimat pentru desemnarea câștigătorului este sfârșitul verii. Contractul prevede șase luni pentru proiectare și până la 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Proiectul a fost inițiat în 2021, iar în 2025 plenul Consiliului Județean a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere, cu un buget de aproximativ 1,5 milioane de lei pentru despăgubiri.
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a declarat că interesul ridicat confirmă importanța investiției și că procesul a fost unul de lungă durată:
„Știu că ne-am dori cu toții ca acest drum să fie modernizat mai repede. Dar vorbim despre un proiect complex. Am pornit cu el de la zero, a trebuit să întocmim toată documentația, să facem proceduri de expropriere pentru 456 de proprietăți, să obținem un munte de avize de la instituții. Dar iată că am ajuns în această etapă. Avem finanțarea asigurată, aproape 60 de milioane de lei la cât este estimat contractul. Avem un orizont de timp, 18 luni cât vor dura proiectarea și execuția. Iar cel mai important, avem determinarea de a duce la sfârșit, cu succes, acest proiect. ”, a precizat acesta.
Modernizarea sectorului de drum dintre limita municipiului Iași și intersecția cu șoseaua de centură este considerată o soluție pentru decongestionarea traficului din zona Lunca Cetățuii – Valea Adâncă.
