realitatea plus

ȘOC ÎN MEDIA: CNA lovește decisiv. Realitatea Plus rămâne fără licență și riscă oprirea emisiei

de Editor 1

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis retragerea licenței de emisie pentru postul Realitatea Plus, într-o hotărâre care zguduie piața media din România. Măsura vine în urma acumulării unor amenzi neachitate din anul 2024, potrivit informațiilor publicate de Pagina de Media.

Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe publice prelungite, în care membrii CNA au analizat situația sancțiunilor aplicate mai multor televiziuni. În cazul Realitatea Plus, raportul a indicat existența a 28 de amenzi restante, în valoare totală de 605.000 de lei, aferente anului 2024. Deși postul și-ar fi achitat sancțiunile din 2025, obligațiile mai vechi au rămas neachitate.

Conform legislației audiovizuale în vigoare, CNA are dreptul de a retrage licența unui post TV dacă acesta nu dovedește plata amenzilor în termen de șase luni de la aplicare. Această prevedere a stat la baza propunerii formulate de vicepreședintele CNA, Valentin Jucan.

În timpul dezbaterilor, reprezentanții societății PHG Media, care operează postul, au participat la discuții, iar una dintre variantele luate în calcul a fost amânarea deciziei. Propunerea nu a întrunit însă numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată.

Ulterior, retragerea licenței a fost votată în unanimitate de membrii prezenți, după ce doi dintre aceștia s-au retras din procesul de vot.

În urma acestei hotărâri, Realitatea Plus ar urma să își înceteze emisia imediat după primirea notificării oficiale din partea CNA.

Te-ar putea interesa și