Istoria transportului public și rolul tramvaiului în dezvoltarea orașului vor fi aduse în atenția publicului în cadrul unei serii de evenimente organizate la Palatul Culturii, cu ocazia Zilei Transportatorului 2026.
În perioada 13 – 19 iunie, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, organizează, alături de mai mulți parteneri instituționali și academici, proiectul „Tramvaiul ieșean. Istorie. Spațiu. Identitate”, dedicat valorificării patrimoniului specific transportului public din municipiu.
Punctul central al manifestărilor va avea loc sâmbătă, 13 iunie, de la ora 12:00, când în Sala „Ștefan Procopiu” se va desfășura un colocviu dedicat evoluției tramvaiului ieșean și impactului pe care transportul public l-a avut asupra dezvoltării urbane a orașului.
Evenimentul va reuni specialiști în mobilitate urbană, reprezentanți ai instituțiilor publice și profesioniști din domeniul designului, care vor aborda teme legate de modernizarea infrastructurii de transport, conservarea patrimoniului tehnic și integrarea acestuia în viața contemporană a comunității.
Organizatorii subliniază că inițiativa urmărește să evidențieze contribuția transportului public la transformarea Iașului de-a lungul timpului și să încurajeze dialogul despre importanța protejării acestui patrimoniu.
Programul include și o expoziție realizată de studenții specializării Design Iași – Direcția de Studii Design Ambiental din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Proiectele prezentate propun soluții și concepte de amenajare pentru Sectorul „Tramvaie” al Muzeului Transportului Public Iași, printr-o abordare care îmbină designul expozițional cu valorificarea patrimoniului tehnic și cultural.
Expoziția poate fi vizitată până pe 19 iunie 2026 la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, pe baza biletului de acces în muzeu sau a unui bilet pentru expozițiile temporare.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Transportului Public Iași, Compania de Transport Public Iași, Asociația Pasionaților pentru Transport Public TramClub Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Primăria Municipiului Iași.
Prin această inițiativă, publicul este invitat să descopere o perspectivă actuală asupra transportului public ieșean și să redescopere istoria unei infrastructuri care a contribuit decisiv la dezvoltarea și identitatea orașului.
