Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în municipiul Iași, pe strada Gavril Muzicescu. Pompierii și echipajele medicale au fost trimise la fața locului pentru gestionarea situației și acordarea primului ajutor, dacă va fi necesar.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, intervenția a fost solicitată printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de terapie intensivă mobilă (TIM).
Intervenția este asigurată de șapte cadre militare, care au misiunea de a preveni eventualele incendii, de a evalua situația și de a acorda asistență medicală de urgență persoanelor implicate, dacă situația o impune.

Un accident rutier a mobilizat pompierii și echipajele medicale pe strada Gavril Muzicescu din municipiul Iași.
Intervenția este în desfășurare
La momentul transmiterii informării, misiunea echipajelor de intervenție era în dinamică. Nu au fost comunicate informații privind numărul persoanelor rănite sau circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile noi informații oficiale.