Consiliul Județean Iași a aprobat alocarea sumei de 90.172 de lei pentru Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, bani care vor fi utilizați pentru achiziționarea unei linii ELISA, echipament medical indispensabil în procesul de testare a sângelui donat. Hotărârea a fost adoptată în cadrul unei ședințe extraordinare, după ce, în plenul CJ fusese aprobat acordul de cooperare dintre cele două instituții pentru implementarea proiectului în perioada iulie–septembrie 2026.
Investiția are ca obiectiv modernizarea activității Centrului Regional de Transfuzie Sanguină și creșterea siguranței procesului de testare a probelor de sânge recoltate de la donatori.
Echipamentul va fi folosit pentru depistarea principalelor boli transmisibile
Potrivit documentelor care au stat la baza hotărârii, linia ELISA va permite testarea sângelui donat pentru depistarea unor boli transmisibile precum hepatita B, hepatita C, infecția cu HIV și sifilisul. Reprezentanții instituției au argumentat că echipamentul este necesar pentru asigurarea unui flux continuu de componente sanguine către spitalele din județ.
În documentația aprobată se arată că produsele sanguine sunt indispensabile în intervențiile chirurgicale, transplanturi, tratamentul victimelor accidentelor și al pacienților oncologici, iar activitatea unităților medicale depinde în mod direct de existența unor stocuri suficiente și sigure de sânge.
La Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, această misiune era îndeplinită de un echipament cu o vechime de peste 20 de ani. Un aparat care se putea defecta în orice moment și care ar fi pus în dificultate activitatea de testare a sângelui.Nu puteam rămâne nepăsători în fața unui risc atât de mare.Pentru că, atunci când vorbim despre sânge sigur, nu vorbim doar despre un aparat. Vorbim despre grija față de fiecare pacient care așteaptă o transfuzie. Despre responsabilitatea de a proteja viața. Iar acesta este genul de investiție care contează cu adevărat., a declarat Andrei Cazacu, administratorul public al județului Iași.
Valoarea totală a investiției este de peste 95.000 de lei
Proiectul are o valoare totală de 95.172 de lei. Din această sumă, Consiliul Județean Iași va asigura 90.172 de lei, în timp ce Centrul Regional de Transfuzie Sanguină va contribui cu 5.000 de lei din fonduri proprii.
Fondurile aprobate de administrația județeană vor fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea echipamentului medical, fără a acoperi alte categorii de cheltuieli.
Prin această investiție, administrația județeană urmărește consolidarea capacității Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iași de a procesa și verifica în condiții de maximă siguranță sângele donat, contribuind astfel la asigurarea necesarului de componente sanguine pentru spitalele din județ.
