Locuitorii din comuna Holboca sunt tot mai aproape de conectarea la noua rețea de apă și canalizare, după ce administrația locală a finalizat lucrările de extindere a infrastructurii. Investiția se află acum în etapa de recepție și urmează să fie predată operatorului regional ApaVital, iar primele branșamente ar putea fi realizate începând din luna septembrie.
Potrivit Primăriei Holboca, proiectul a fost finalizat în termenul prevăzut, august 2026, iar în această perioadă sunt efectuate procedurile de recepție și verificările tehnice necesare înainte ca rețeaua să fie preluată oficial de ApaVital.
Lucrările au vizat extinderea rețelelor de apă și canalizare pe străzile Troiței, Dudului, Via Boierească, Colinei, Fierarului, Hortensiei, Izvor, Oborului, Lemnarului, Hora, Principală, Ștrandului, Pârâului, Câmpului și Lungă.
Branșările ar putea începe din septembrie
După încheierea recepției, infrastructura va fi predată către ApaVital, care va efectua propriile verificări tehnice înainte de punerea în funcțiune. Dacă toate etapele vor fi parcurse conform calendarului, locuitorii interesați vor putea începe demersurile pentru racordarea la rețeaua publică în luna septembrie.
În paralel, constructorul continuă refacerea sectoarelor de drum afectate de săpăturile executate pentru montarea conductelor. Potrivit administrației locale, acesta are obligația de a readuce carosabilul și terenurile traversate de rețele la starea inițială.
Investiție europeană de aproape 2,5 milioane de euro
Proiectul a fost realizat cu o finanțare nerambursabilă de aproape 2,5 milioane de euro, obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la care s-a adăugat o contribuție din bugetul local de aproximativ 50.000 de euro.
Investiția va permite racordarea la rețeaua de apă și canalizare a peste 250 de gospodării din comuna Holboca.
Primăria pregătește o nouă extindere de 16 kilometri
Administrația locală lucrează deja la următoarea etapă de dezvoltare a infrastructurii de utilități. Documentația tehnică este în curs de elaborare, urmând ca proiectul să fie scos la licitație.
Noua investiție, estimată la 4,7 milioane de euro și finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu, va beneficia de o cofinanțare de aproximativ 70.000 de euro din bugetul local.
Proiectul prevede extinderea rețelelor pe străzile Liniștii, Luncii, Lămâiței, Lacului, Orzului, Orhideei, Ozana, Oglinzilor, Fierarului, Oborului, Principală, Dimineții, Neamului, Narcisei, Vântului, Veche și Casa Fântânelelor.
În total, vor fi realizați încă 16 kilometri de rețele de apă și canalizare, investiție care va deservi aproximativ 1.200 de gospodării.