Pompieri din șapte județe se întrec la Iași în etapa zonală a concursurilor profesionale. Competiția se încheie pe 30 iulie

de Editor 1

Iașul găzduiește, în perioada marți, 28 iulie – joi, 30 iulie 2026, etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție care reunește loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din șapte județe din regiunea Moldovei.

La concurs participă echipele inspectoratelor pentru situații de urgență din Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea, care își vor demonstra pregătirea în cadrul unor probe specifice activității operative.

Competiția a debutat marți, 28 iulie, cu festivitatea de deschidere organizată în zona pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, participanții susțin proba „Scara de fereastră”, desfășurată la poligonul de pregătire al ISU Iași de pe Bulevardul C.A. Rosetti.

Programul continuă miercuri, 29 iulie, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, unde sunt programate probele „Pista cu obstacole pe 100 de metri” și „Ștafeta 4 × 100 de metri”.

În ultima zi a competiției, joi, 30 iulie, concurenții vor susține proba „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”, urmată de festivitatea de premiere.

Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență au ca obiectiv evaluarea nivelului de pregătire al pompierilor, a vitezei de reacție, a rezistenței fizice și a capacității de lucru în echipă, prin desfășurarea unor probe care reproduc situații întâlnite în misiunile de intervenție.

Organizatorii anunță că accesul publicului este gratuit la toate probele competiției, iar ieșenii sunt invitați să urmărească întrecerile și să susțină echipele participante.

Te-ar putea interesa și