ilie bolojan iasi

Surse politice: Ilie Bolojan, așteptat sâmbătă la Iași, la Gala Iașului Liberal. A treia vizită a premierului în ultimele luni

de Editor 1

Premierul României, Ilie Bolojan, este așteptat sâmbătă, 23 mai, la Iași, unde va participa la Gala Iașului Liberal, eveniment organizat de filiala județeană a PNL cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal.

Prezența șefului Guvernului la Iași are o puternică miză politică și simbolică, în contextul în care aceasta este a treia vizită a lui Ilie Bolojan în municipiu în ultimele câteva luni. În mediul politic local, seria acestor deplasări este interpretată drept o reconfirmare a influenței și forței administrației liberale ieșene, dar și a poziției consolidate a filialei PNL Iași în interiorul partidului.

Evenimentul de sâmbătă va reuni lideri politici, reprezentanți ai administrației locale, oameni de afaceri, personalități din mediul academic, cultural și medical, precum și invitați din întreaga regiune. Gala Iașului Liberal a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante evenimente politico-sociale organizate la nivel regional de liberali.

Potrivit organizatorilor, și ediția din acest an va pune accent pe recunoașterea performanței și a contribuției aduse de ieșeni în domenii-cheie precum educația, sănătatea, antreprenoriatul, cultura, sportul și implicarea civică.

La ediția desfășurată anul trecut, au fost premiați antreprenori, profesori, medici, artiști și reprezentanți ai societății civile, în cadrul a 16 secțiuni distincte. Printre laureați s-au numărat compania Iulius, fondatorul Casa Share, Bogdan Tănasă, manageri de spitale, profesori universitari și tineri olimpici ai Iașului.

Vizita are loc în contextul viitorului Congres al PNL, iar filiala ieșeană este una dintre cele mai puternice din țară. Ilie Bolojan, dincolo de poziția de prim-ministru interimar, are tot interesul de a-și apropria filialele și de a reuși să își impună viziunea la viitorul Congres.

Astfel, liderii liberali Alexandru Muraru, președintele filialei, și Costel Alexe, președintele CJ Iași, joacă un rol cheie pentru susținerea moțiunii lui Ilie Bolojan și a obiectivului acestuia de a păstra intacte deciziile și rezoluțiile de necolaborare cu PSD.

Surse politice susțin că prezența premierului la Gala Iașului Liberal este și un semnal clar privind relația apropiată dintre conducerea centrală a partidului și liderii liberali de la Iași.

Te-ar putea interesa și