Muzeul Mihail Sadoveanu Iasi

Vot în Consiliul Județean: două muzee din Iași vor fi restaurate

de Editor 1

Consilierii județeni au votat aprobarea mai multor proiecte care vizează reabilitarea și restaurarea a două importante muzee literare din județ, aflate în administrarea Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Prin hotărârile adoptate, aleșii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru două obiective de investiții: reabilitarea și restaurarea Muzeului „Mihail Sadoveanu” și modernizarea Muzeului „Constantin Negruzzi”, ambele clasate ca monumente istorice.

Proiectele urmăresc conservarea și punerea în valoare a celor două clădiri de patrimoniu, prin lucrări de consolidare, restaurare și modernizare, astfel încât spațiile muzeale să poată fi utilizate în condiții mai bune pentru activități culturale și pentru vizitatori.

În același timp, consilierii județeni au aprobat alocarea, în anul 2026, a sumei de 194.000 de lei din excedentul bugetar al județului pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare demarării investițiilor. Fondurile vor fi utilizate pentru elaborarea documentațiilor de autorizare a lucrărilor de construcție (D.T.A.C.) pentru ambele proiecte.

Potrivit administrației județene, aceste documentații reprezintă un pas obligatoriu înaintea începerii efective a lucrărilor de reabilitare. După finalizarea lor, proiectele vor putea intra în etapa de autorizare și pregătire a lucrărilor propriu-zise.

Andrei Cazacu. Administratorul Public al Judetului Iasi

Andrei Cazacu. Administratorul Public al Judetului Iasi

„Investițiile în patrimoniu nu sunt doar despre clădiri. Sunt despre identitatea noastră, despre cultura noastră și despre ceea ce lăsăm generațiilor viitoare. Cu sprijinul fondurilor europene putem conserva aceste locuri și putem păstra istoria vie.”, a declarat Andrei Cazacu, administratorul public al județului Iași

Prin aceste investiții, autoritățile județene urmăresc protejarea patrimoniului cultural și îmbunătățirea infrastructurii muzeale din județul Iași, astfel încât spațiile dedicate memoriei personalităților Mihail Sadoveanu și Costache Negruzzi să fie mai bine conservate și valorificate pentru public.

Te-ar putea interesa și